Recenzie The DUFF

Titlu: The D.U.F.F. (Destinated ugly fat friend)
Autor: Kody Keplinger

Biancăi Piper nu îi pasă cum îi stă părul, ce poartă, sau ce cred ceilalți despre ea. Nu este o adolescentă tipică, iar cu cinismul său îi ține pe toți la distanță. Fiind prietenă cu două dintre cele mai frumaose fete din școală, inevitabilul se produce într-o noapte, când Wesley Rush, „the man-whore” o numește DUFF, adică prietena destinată să fie grasă și urâtă. Bianca nu e genul care să gândească de două ori înainte de a face un lucru, așa că Wes se trezește cu o cola în aruncată în față și cu o declarație de... ură. 

Sigur că Biancăi nu îi pasă ce spune Wesley Rush, dar insulta acestuia o pune pe gânduri și realizează că băiatul are dreptate. Este cea mai urâtă din grupul ei de prietene. Asta însă nu o împiedică să îl sărute pe Wes câteva nopți mai târziu. Și apoi, din nou, implicându-se într-o relație strict fizică cu acesta.

Bianca, pentru a scăpa de probleme familiale care îi bântuie gândurile îl folosește pe Wes ca și distracție, iar acestuia nu îi pare rău. Deloc. Ba chiar acceptă, el însuși având nevoie de a fi distras de la propriile probleme cu părinții săi.
Relația secretă cu Wes și problemele tot mai accentuate din cadrul familiei o fac pe Bianca să se înstrăineze de prietenele ei, până când fata își dă seama că a dezvoltat sentimente pentru tipul frumos și bogat, Wes, iar asta înseamnă un singur lucru: Să pună capăt vizitelor în patul lui acestuia.


Bianca își vede de viața ei, iar băiatul pe care îl plăcuse dintotdeauna o invită acum în oraș, ceea ce e perfect. Dar Wes încă se află în gândurile fetei, și se pare că și Bianca este pe lista priorităților lui Wes.Dar cum rămâne cu noul ei prieten, Toby, care este practic perfect? Cu Toby poate să iasă în oraș, să meargă la film și la petreceri, în timp ce cu Wes, relația ar doar una fizică și departe de ochii lumii.
Recunosc că am anticipat finalul, dar tot mi s-a părut super drăguț ;;) Este o carte pe care o recomand fiecărei fete care se simte nelalocul ei în grupul de prieteni, care se simte neatrăgătoare și își ascunde nesiguranța, jucând rolul tipei dure. Consider că fiecare este frumos în felul lui, fiecare are calități și defecte și fiecare om își are sufletul pereche :)

Nota mea: 5/5

3 comentarii:

  1. Unknown spunea...

    de unde pot lua cartea d.u.f.f.? <3

  2. Unknown spunea...

    o am eu in format pdf. daca vrei trimite-mi mail-ul tau si o primesti.

  3. Hunterso spunea...

    Mi-o puteti trimite si mie va rog?