Ultimul roman din seria Twilight care i-a făcut celebri pe Robert Pattinson şi Kristen Stewart
a fost publicat în 2008, an care a marcat lansarea ecranizării primului
roman, însă autoarea Stephenie Meyer a rămas prinsă în acest univers
supranatural încă 4 ani, timp în care a spus povestea Bellei şi a lui
Edward pe marile ecrane. În 2012, odată cu lansarea filmului
The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 2, Stephenie a pus punct
acestui capitol din viaţa ei şi a trecut la ecranizarea altui roman
fantastic scris de ea, publicat în 2008 – The Host.
Acum este producătoarea (prin compania ei Fickle Fish) comediei Austenland, cu Keri Russell
în rolul unei fane înrăite a autoarei Jane Austen şi mai are în lucru
două proiecte horror: “Down a Dark Hall” şi “Anna Dressed in Blood”.
Aflată în plin turneu de promovare a filmului Austenland (care se lansează pe 16 august în SUA), Stephenie a stat puţin de vorbă şi cu un jurnalist al publicaţiei Variety, căruia i-a spus că s-a săturat de vampiri:
Mă îndepărtez tot mai tare de ei pe zi
ce trece. Am încheiat socotelile cu seria. Nu este un loc în care îmi
place să fiu. Probabil voi mai scrie câteva paragrafe pe blogul meu în
care spun ce pesoonaje au murit. Momentan sunt interesată să-mi petrec
timpul în alte lumi, cum ar fi Pământul de Mijloc.

Cred ca era de asteptat, dupa cata valva a fost in jurul seriei.......