Vârstă: 17
Ocupație: Fostă pianistă, elevă
Apariție: Mare Tranquillitatis
Nastya își face cunoscută prezența în cartea Mare Tranquillitatis scrisă de Katja Millay. Personaj feminin principal, încă de la început, ni se prezintă într-o manieră subiectivă, faptele: Nastya este o dură, un observator ironic al lumii în care trăiește, este o fată deșteaptă, puternică și intuitivă, care știe că viața poate deveni extrem de neplăcută. De aceea nu vorbește absolut deloc. Nu că n-ar putea, numai că nu vrea asta. Tăcerea pe care și-a autoimpus-o se datorează unei traume care a transformat-o pe fosta pianistă, Emilia Ward în Nastya Kashnikov.
Nastya nu mai e demult copilul minune al pianului, care purta rochițe și părul prins în fundă. Acum aceasta are mâna paradită, poartă numai negru, fuste scurte și tocuri cui, iar chipul ei încărcat de tuș, creion negru și ruj roșu îi ține pe toți la distanță. Asta e și ideea. Ura pe care o resimte este motivul pentru care Nastya reușește să trăiască în fiecare zi, să alerge noapte de noapte, până ce într-una din ieșirile ei nocturne, ajunge la garajul noului ei coleg, Josh Benett. Nastya încă păstrează frânturi din fosta Emilia, astfel încât Josh devine un punct sigur pentru ea, garajul lui înseamnă siguranță, mirosul de rumeguș și mâinile aspre îi oferă comfortul de care are nevoie. Nu pentru mult, fiindcă Nastya e Nastya. Imprevizibilă, impulsivă, mânată de o ură autodistructivă, ură de care Josh nu e capabil să o mântuie, Nastya care își dorește răzbunare pe cel care i-a distrus viața.



0 comentarii:
Trimiteți un comentariu