Se spune că nicio poveste bună nu ar începe cu „Mîncam o salată”. Drumul lui Robert începe exact cu această masă banală. De fapt, drumul său începe mult mai devreme, cu dragostea pentru muzică și cărți, un tată abuziv emoțional și o fostă prietenă care este vinovată pentru toate, desigur. Urmează o slujbă într-o corporație, insomnii și un drog nou, conversații în baie cu prietenul său cel mai bun, o relație cu neobișnuita elevă căreia îi predă lecții de vioară și o adevărată obsesie pentru imaginea femeii ideale.
Un roman despre identitate, anxietate și ispite, Stresul dintre orgasme caută să descopere acel greu de găsit lucru de care avem nevoie într-o lume grăbită.
„M-am născut stresat și tremurînd, dar îți garantez că nu a fost nimic față de ce a urmat. Tensiunea nu se eliberează niciodată, toate orgasmele, toate satisfacțiile sunt doar puncte maxime de încordare, fără să existe o explozie, fără să se elibereze elasticul, e întins, e întins, cît te mai poți întinde?”
My opinion:
Only love and death will change all things.
Trăirile și
sentimetele reprezintă o bucată mare din ființa noastră, pentru că ne gândim,
ce ne-am face fără ele? Ce am face fără ele? Am umbla ca niște zombii ambulanți
și nu am fi în stare să strângem la piept un fluture, dar nici să omorâm un
gândac. Am fi nimeni. 90% din viața noastră e trăită în emoții și sentimente.
Când ne aducem aminte de ceva, ne aducem aminte de acel sentiment, nu de
amintirea în sine. Sentimentele au menirea de a ne umple golul sau de a vărsa
plinul, rareori. Mai niciodată nu dăm curs sentimentelor. Niciodată nu ne
gândim la ele ca la ceva concret. Le simțim. Dar, Ana Mănescu ne arată prin
magnifica ei scriere cum acestea pot fi așternute pe foaie și să te cuprindă pe
tine, cititorul, în toată voluptatea lor.
Citind cărțile
ei, am învățat să acord o mai mare însemnătate lor, să transpun ceea ce ele îmi
oferă în viața de zi cu zi. De la ură, la emaptie și fericire, orice mic
sentiment pe care îl trăiești trebuie „văzut”, interiorizat și trăit la
intensitate. Nu îl ascunde într-un colț al minții tale, pedepsindu-l pentru că
tu nu ai timp de el.
La fel ca restul
cărților ei, Stresul dintre orgasme
nu dezamagește în ceea ce privește scrisul autoarei. E tot acel plin de
sentimentalism și poetic cu care ea ne-a obișnuit. Scrisul său parcă este
cuprins de o magie, specifică literaturii columbiene, care imbină realul cu
magicul, dar care oferă un plus de vrajă scrisului. Îmi pare, când citesc
rândurile scrise de ea, ca o vrăbiuță molestată de viața în care trăiește, își
dă sufletul pentru a ne face să înțelegem durerea ei și rolul ei în viață. Iar
pe lângă asta, îți oferă și o poveste demnă ca rol moralizator. Psihologismul
din ea este dusă la cote maxime, exploatând ființa atât trupește cât și mintal
și sufletește. Pentru că una nu ar exista fără cealaltă.
Aș putea să mă
duc până în extrema extremelor și să o numesc pe Ana Mănescu doctorul
sufletelor. Cel puțin din perspectiva mea, fiind singura scriitoare care a
vorbit sufletului meu îngrijit, arătându-i ce îi lipsește pentru a deveni
complet. Mi-a intrat pe sub piele cuvintele și gândurile pe care le-a investit
în carte, că nu m-aș mira ca acestea să se fi impregnat adânc pe organele mele.
Când citești Stresul dintre orgasme
respiri și trăiești cuvintele autoarei, ca și cum ele au fost scrise cu
propriul sânge doar pentru satisfacerea ta internă și emoțională.
La fel ca și protagonistul cărții,
ea îți oferă o scăpare, dar necesită parcurcerea cu aceași învolburare
pasională cu care autoarea ți-a oferit șansa de salvare. Te prinde de la prima
pagina, primul cuvânt, chiar de la prima literă. Salvarea e în fața ta, că e în
bibliotecă, că e în librărie, e la latitudinea ta dacă o iei și o devorezi ca
un leu mâncându-și lent ultima sa masă :)
Cartea are 167 de
pagini, coperta paperback și o putetți comanda de pe site-ul Editurii HergBenet. Acestă carte face parte din colaborarea blogului cu editura, mulțumind
din suflet celor de la Herg Benet pentru că au ales blogul nostru și ne-au
trimis această minunăție de carte. :)
Favorite quotes:
Când ești etern, îți permiți să fii și copil.
Să respectăm regulile care țin de bine și de bun-simț, dar
să le călcăm în picioare pe cele care ne îngrămădesc drepturile firești.
Doar pentru că ne-am născut oameni nu înseamnă că nu putem
fi zei.
O carte pe care nu o atingi e ca o femeie pe care nu o
iubești.
Speranța aparține vieții, e viața însăși care se apără.
Nu e nimic greșit în a fi normal sau ciudat, cât timp e
natural.
Nu am citit cartea, de fapt nimic de autoare :)
Pare interesanta :)