Descriere:
Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.
Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.
Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.
RECENZIE:
Nu cred c-am auzit vreodata pe cineva spunand ca nu i-a placut cartea asta sau ca n-o recomanda, si sincer, in timp ce o citeam nu puteam sa inteleg de ce. Pentru ca nu e un roman scris intr-o maniera complexa sau sa aiba un stil incarcat, cu tot felul de expresii si descrieri sau niste personaje ce vor sa te dea pe spate, cine stie ce baiat fermacator sau vreo fata ce asteapta sa fie salvata. Nu e o carte ce incearca sa-ti dea lectii de viata sau sfaturi, o poveste siropoasa sau una care incearca prea mult sa fie amuzanta sau plina de drame. E o poveste de viata, foarte vie, plina de culori, de la cele mai intunecate si pana la cele care-ti fac ochii sa lacrimeze, cu doi tineri care oscileaza intre a fi timizi si cei mai vorbareti, cuminti si nebuni, care ignora viata si care musca din ea, vrand mai mult si mai mult cu fiecare inghititura.
N-o sa incerc sa te conving s-o citesti si nici n-o sa incerc sa ti-o recomand, pentru ca stiu ca nu merge. De cand a aparut in S.U.A. m-am ferit sa o citesc, stiind ca e atat de iubita, laudata si parea prea perfecta; nimeni nu-i gasea defecte si toti pareau ca fermecati dupa ce-o terminau. Si acum inteleg de ce. Nu-i cea mai buna carte pe care am citit-o vreodata, dar dupa ce-o termini ramane cu tine si te face sa gandesti, te face sa privesti cu atentie, sa te uiti mai bine in oglinda si la ce e in jur, la oameni, la obiecte si la natura. Te face sa apreciezi ceea ce ai material, mental, sufleteste si sa te bucuri, sa plangi si sa tipi, pentru ca esti sanatos si poti face absolut tot ce vrei.
Daca o sa citesti Absolut tot si o sa privesti lumea prin ochii lui Maddie si o sa traiesti viata ei, atunci o sa-ti dai seama cat avem si cat de putin apreciem uneori. Cufundandu-ne in rutina, lasand zilele si noptile sa treaca pe langa noi, profitand de sanatatea pe care unii n-o au si nu ne dam seama. Nu cred ca e o carte ce te va face sa traiesti viata mai bine sau ca e o lectie de viata sau o poveste motivationala, dar iti deschide ochii. Si o face intr-un mod simplist, amuzant, prin niste personaje care stiu sa fie si serioase si ironice, care iubesc si urasc, plang si rad, sunt extrem de precaute si apoi iau niste riscuri ce-ti provoaca ameteala. Pentru ca uneori viata asa e: te face sa fii nebun fix cand simti ca n-ar trebui.
E un singur lucru ce nu mi-a placut la carte, un singur personaj, ce mi s-a parut extrem de egoist, rautacios si poate demn de mila. Poate sunt rea, spunand asta, insa prin ce-a trecut si ce-a pierdut nu mi se pare ca justifica deloc ceea ce a facut; pentru c-a afectat destule vieti si a privat pe cineva de viata si de toate lucrurile ei: bune sau rele, julituri sau rasete, capriciile vremii, emotii, bucurii si deceptii, toate acele nimicuri si lucruri mari care ne fac noi. I s-o fi parut bine si poate a fost, insa mie mi se pare de neiertat si nu cred c-as reusi vreodata sa rascumpere, in vreun fel.
Relatia lui Madeline cu mama ei mi s-a parut foarte simpatica si bine construita, destul de naturala, tinand cont ca toti avem zilele noastre bune si proaste si ca niciodata n-ai cum sa te intelegi cu cineva fara sa nu fie si discutii sau pareri diferite. Mi-a placut faptul ca in marea majoritate a timpului pareau doar niste prietene bune si nu mama si fiica; am vazut destul de rar lucrul asta in cartile pentru adolescenti, unde parintii lipsesc total sau sunt doar stereotipuri.
Unii spun ca iubirea dintre Olly si Maddie e aproape imediata, insa mie nu mi s-a parut. Eu cred ca ei au devenit intai prieteni si apoi lucrurile au inceput sa fie altceva; nu sunt de parere ca daca o fata vrea sa petreaca timp cu un baiat sau se simt bine impreuna inseamna neaparat ca-l place. Sau daca un baiat e dragut cu o fata si vor sa vada un film sau sa faca altceva, gata se iubesc. Adica, pe bune? Prietenii nu fac asta? Sau daca sunt de sex opus atunci nu e prietenie? Dar normal, pentru ca e YA, orice interactiune trebuie sa insemne iubire... (nu ca-n alte genuri ar fi mai diferit, dar)
Una peste alta, mie mi-a placut romanul, pentru ca e o lectura usoara si chiar daca nu-i foarte scurt ca numar de pagini, il citesti foarte repede, pentru ca are o multime de imagini sau schite, uneori sunt doar cateva randuri pe-o pagina sau o singura propozitie. Nu prea e scris in sensul clasic. Vorbind de plot, au fost cateva lucruri ce s-au batut putin cu logica, dar sa zicem ca nu m-a deranjat asa tare, tinand cont ca mi-au placut personajele, scriitura, chiar si desenele, relatia dintre Maddie si mama ei, Olly si Maddie. Chiar si relatia Carlei cu Maddie. Cam toate legaturile dintre personaje sunt interesant create si romanul e bun. Nu e o carte ce te loveste din plin, dar cred ca e una ce-ti ramane in minte mult timp dupa ce-o termini. Sau pentru mine asa va fi.
Iar Maddie si Olly, desi par cei mai imperfecti si nebuni oameni pe care i-am cunoscut in ultima vreme, mie mi se par cei mai de viata si amuzanti pe langa care sa nimeresti. Chiar si la un suc sau doar sa tragi cu urechea la o discutie de-a lor.
Romanul este si-n proces de ecranizare, cu Amandla Stenberg si Nick Robinson in rolurile principale:
