Autor: Jaclyn Moriarty
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Leda Edge
Editie: Necartonata
Editura: LEDA
Format: 200x130
Nr. pagini: 430
Traducator: Oana Chitu
Madeleine şi mama ei au evadat din fosta lor viaţă, în nişte împrejurări misterioase, şi s-au stabilit într-un colţ ploios din Cambridge, Anglia (în lumea noastră). Pe de altă parte, Elliot îşi caută tatăl, dispărut în noaptea în care unchiul său a fost găsit mort. În Bonfire (în Regatul Cello), umblă vorba că tatăl lui Elliot şi-a omorât fratele şi a fugit de-acasă cu profesoara de fizică. Dar Elliot refuză să creadă tot ce se spune şi este hotărât să-şi găsească tatăl şi să descopere adevărul.
Pe măsură ce Madeleine şi Elliot se apropie tot mai mult de dezlegarea misterelor, încep să schimbe mesaje între ei, dintr-o lume într-alta – printr-o fisură întâmplătoare ivită după multe secole, un portal deschis într-un aparat de taxat dintr-o parcare. Dar de ambele părţi ale fisurii se desfăşoară mistere şi mai mari: fenomene atmosferice periculoase numite „furtuni de culori”; o ciudată fascinaţie pentru Isaac Newton; mitul Copilei-Fluture, a cărei apariţie ar putea pune capăt secetei din Cello; şi nişte sărutări neaşteptate…
„Isteaţă, neobişnuită, excentrică şi amuzantă, cu o profundă notă de melancolie. ” School Library Journal
„Un ritm captivant, personaje explozive şi un umor năstruşnic care va atrage imediat adolescenţii – mulţi dintre ei îşi vor dori asemenea aventuri nebune şi prietenii de nezdruncinat.” Booklist
„Bizară, fermecătoare şi tristă… Dar cine poate rezista umorului muşcător al lui Moriarty?” Kirkus Reviews
“Fata se uita la palme si vazu o amintire in interiorul altei amintiri.
Amintirea din exterior era despre ea insasi, stand sub merii din Grantchester, mancand biscuiti cu gem si frisca si vorbind cu Jack si cu Belle.
In interiorul acestei amintiri era tot ea, pierzandu-si controlul asupra skateboardului: in fata se intindea o o sosea, iar tatal ei o privea de pe marginea drumului.
Dar care era rostul acelei amintiri?
Sa-i aduca aminte ca inainte isi petrecuse veri intregi la Genova? Ca zburase pe dealuri in jos si provocase accidente?
Ca tatal ei o privise si o asteptase, asigurandu-se ca e bine!
Isi cobori palmele pe langa trup si isi dadu seama ce insemna amintirea.
Liniile pe care le trasase tatal ei in aer, cu pumnii, acelea despre care ea zisese in gluma ca incercau sa arate cat mai are de gand sa-si lase barba sa creasca.
El voise sa-i aduca aminte de cuvintele pe care i le spunea de fiecare data cand ea pleca de acasa: „Trebuie sa ne mai gandim si la altii in afara de noi insine, Madeleine", zicea el, si atunci isi trecea mainile pe deasupra trupului. „Sa traim pentru altii, nu doar pentru noi insine."
Se daduse cu skateboardul la vale pe strada aia, fara sa se gandeasca. Ar fi putut sa moara chiar ea, dar, inca mai rau de-atat, ar fi putut sa omoare pe cineva. Masinile virasera, se ciocnisera si iesisera de pe drum.
„Daca nu inveti asta, oamenii vor renunta la tine", zicea tatal ei. „Nu primesti prea multe sanse."
Ce voise el sa spuna, de fapt, era: „Eu voi renunta la tine intr-o zi.”"
