Se afișează postările cu eticheta crimă organizată. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crimă organizată. Afișați toate postările


Nr. de pagini: 664
Titlul original: Career of Evil
Publicată de: Sphere, UK, 2015
Limba originală: engleză
Traducere de: Ciprian Şiulea
Anul apariţiei: 2016

Robin Ellacott primește un pachet misterios și descoperă îngrozită că înăuntru e un picior de femeie.
Șeful ei, detectivul privat Cormoran Strike, e mai puțin surprins, dar cel puțin la fel de alarmat. În trecutul lui există patru oameni care, crede el, ar putea fi responsabili – și Strike știe că oricare dintre ei e capabil, pe termen lung, de cele mai cumplite acte de cruzime.
În timp ce poliția se concentrează asupra singurului suspect pe care Strike tinde din ce în ce mai mult să-l absolve de vină, el și cu Robin își asumă rezolvarea cazului și explorează lumile tenebroase și bizare ale celorlalți trei bărbați.
Dar, pe măsură ce alte fapte îngrozitoare au loc, cei doi încep să fie presați de timp...
Cu o intrigă extrem de bine construită și cu răsturnări de situație la tot pasul, Carieră malefică e totodată și o poveste trepidantă despre un bărbat și o femeie aflați într-un punct de cotitură în viața lor privată și în profesia lor. O veți citi pe nerăsuflate.

„Opera unui povestitor de geniu." - Daily Telegraph
„Unul dintre cele mai originale și mai captivante romane polițiste pe care le-am citit vreodată." - Mark Billingham
„O carte ce abundă în umor subtil, observații pertinente și inteligente… O plăcere s-o citești." - The Times
„Cel mai antrenant roman polițist britanic de anul acesta." - Daily Mail
„Un clasic al genului cu totul încântător." - Peter James, Sunday Express

Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling, celebra autoare a seriei Harry Potter și a romanului Moarte subită.
Carieră malefică este a treia carte din seria polițistă de mare success avându-l în centru pe detectivul Cormoran Strike.
Chemarea cucului a fost publicată în 2013, iar Viermele de mătase în 2014.
Romanele din seria Cormoran Strike vor fi adaptate pentru televiziune, într-un nou serial de amploare marca BBC One, produs de Brontë Film and Television.

Vânătorul de Richard Stark


- Publicată în mai 2016
- Traducere din engleză de Loredana Frăţilă-Cristescu
- Hardcover, 208 pagini
- Domeniu: Crime
- Colectie: Paladin BLACK Pocket

Richard Stark reconstruiește cu realism atmosfera anilor șaizeci, concentrându-se asupra felului în care funcționau organizațiile criminale și a legăturii acestora cu rețelele de prostituție.

Vânătorul spune povestea lui Parker, un infractor pentru care niciun jaf nu mai pare o misiune imposibilă. Dar atunci când se asociază cu alți patru jefuitori pentru a sustrage banii dintr-o tranzacție cu arme, este trădat și e pe punctul de a-și pierde viața. Pe când ceilalți îl cred mort, Parker își construiește metodic planul de răzbunare, principala lui țintă fiind unul dintre membrii celei mai mari organizații criminale din New York. Dar va putea un singur om să țină piept unui întreg sistem criminal? Urmarea este o vânătoare sângeroasă în care Parker nu ezită să ucidă și să își pună viața în pericol.